Lavinia Raducanu se pregătise pentru scena lirică și toate semnele arătau o carieră de succes în acest sens (i se încredințaseră rolurile principale din AIDA, TRAVIATA, ORFEU IN INFERN…)

Stirbey

Făcuse deja spectacolul ȘATRA cu Beatrice Rancea și îl juca în 2 versiuni cu casa închisă (la Teatrul Muzical din Constanța – in română și la Teatrul Muzical din Timișoara – în maghiară), avea o invitație să joace pe Broadway când…i s-a descoperit o serie de noduli (chisturi) maligne pe aparatul ORL.

Satra

Au urmat 9 (!) operații din zona nasului până pe laringe și toate tratamentele posibile.

Ultima (efectuată în Italia) i-a  înlocuit o porțiune din laringe cu o proteză cu corzi vocale din silicon și a obligat-o la 9 luni în care nu trebuia nici să citească sau asculte muzică, necum să vorbească sau cânte.

Așa A AMUȚIT.

După un an a reinceput să învețe să vorbească și primul cuvânt rostit a fost (pe silabe) numele soțului ei: Gabi.

lavinia_raducanu_04

Gabi Muzicaș (nume predestinat în general și în special în etnia lor pentru activitatea muzicală).

Acesta, sesizând că există riscul unei grave depresii la soția sa (care se pregătise ca un sportiv de performanță pentru scena lirică), i-a alcătuit un taraf și a convins-o că-și poate folosi energia și cunoștințele culturale in(re)aducerea în atenția și interesul publicului a unei culturi cvasinecunoscute sau suprapuse, din cauza confuziilor create, peste alte curente (muzica lăutarească sau manele): cultura autentică țigănească.

Așa au inceput să culeagă folclor țigănesc din Rusia, Ucraina, Serbia, Ungaria, Macedonia … să îl orchestreze pentru formula de taraf preponderent din corzi (pe care Lavinia il dirijează cu spatele!)…să exerseze zilnic impreună cu taraful …să își confecționeze costumele (pentru care fiecare dimensiune sau culoare a volanelor se inscrie  într-un cod al cutumelor ancestrale, având o semnificație definită)…și, în final, să abordeaze libertatea swing manouche-ului inițiat de Django Reinhardt (cu partitură vocală)

Era firesc deci ca materialul discografic pe care l-au  lansat să poarte acest nume: DA LJUBA (DIN DRAGOSTE). Asa s-a ajuns de la momentul de depresie al protagonistei poveștii noastre la contaminarea cu energie pozitiva a oricărui tip de public. 

lavinia_raducanu_11

Despre LAVINIA RADUCANU & TARAFUL RROMAK se pot spune multe dar să ne oprim la câteva performanțe:

  • 2 ani consecutivi (2009 și 2010) au jucat cu “casa inchisa” pe toata perioada Festivalului de Teatru de la Avignon show-urile DA LJUBA și DJANGOFOLLLIES.
  • 2 piese selectate în 2011 de Comisia Europeană pentru a fi incluse pe compilația muzicală dedicată Comunităților.
  • Taraf preponderent din corzi (alcătuit din 7 rromi pur sange din Ucraina, Ungaria, Serbia – stabiliți in Timișoara și având, dincolo de temperament, un rafinament conferit de Conservator și de activitatea muzicală in teatrele din vestul țării sau țările vecine), alături de o soprană cu calități excepționale, care își dirijează ansamblul cu spatele (!)
  • dirijand
  • Costume autentice (lucrate chiar de femeile din grup) 
  • dialectul SINTI folosit in 17 subvariante
  • repertoriul alcătuit atât din teme clasice gitane (rusești – parțial făcute cunoscute de filmul “Șatra” lui Emil Loteanu, balcanice – lansate de filmele lui Kusturica) cât și partituri de “jazz a la  tzigane” sau swing manouche (stil lansat de Django Reinhardt in Franța anilor ’40)
  • atmosferă care nu conduce spre nimic derizoriu sau kitch (lucruri cu care sunt asociați rromii de obicei) ci reînvie patosul trăirilor, farmecul libertății de exprimare.

patos

Dar nu s-au oprit aici. Și se pare că mai au incă multe de arătat.

Pentru că au urmat proiectele SWING ME, BABY! BOSSA, CLASSIC.

Recent deschisa ȘCOALĂ „PRO MUSICA &CULTURA” din Timișoara, unde cei 2 soți propun studii personalizate de instrument (pian, chitară, percuție, vioară) sau canto (clasic, folclor, jazz, pop – rock) se bucura de mare interes și de aprecierea generală.

profesoara2

Acum cei 2 revin spectaculos sub luminile reflectoarelor prin musicalul VOIEVODINELE – FETELE LUI DRACULA la Opera Națională din Timișoara.

Un musical de inspirație istorică românească 100% original scris de Gabi Muzicaș și realizat cu unica secție de musical din România (din cadrul Academiei de Excelență Rotary Opera) de cea care, in paralel, iși susține și doctoratul in arta spectacolului in cadrul Academiei de Vest din Timișoara – LAVINIA RĂDUCANU.