Când viața bate filmul (indian)…

Născută dintr-un machedon și o olteancă “în dulcele târg al Ieșilor”, Irina (Saraiman) dovedea la 3 ani o pasiune pentru vinyl-urile cu Narghita (cu care le inlocuia pe cele cu povești când părinții ei  o lăsau singură).

După incheierea studiilor (inclusiv universitare) dedicate mai multor instrumente (pian, vioară, violă, violoncel) și exersarea vocii atât in registrul classic cât și in cel pop – jazz, pleacă să colinde lumea ca solistă a trupei rusești de jazz WHITE MOUSE.

In timpul ultimului concert din Calcutta, in public se afla și Rana Singh, un tânăr indian, manager pentru filiala britanică a unei firme nipone de electronice care,  revenit acasă in concediu, tocmai ieșise cu foștii colegi de la Colegiul Catolic în oraș. A fost …”scânteie”. Mai mult decat dragoste la prima vedere pentru că ambii aveau impresia că se cunosc de multă vreme.

Așa că el n-a mai lăsat-o pe Irina să se intoarcă în România … părinții lui Rana (care nu puteau accepta o așa încălcare a cutumelor) au mers la astrolog (mag) să afle ce au de făcut și așa au aflat că Irina era, de fapt, reincarnarea fiicei unui maharajah care murise înaintea căsătoriei cu alesul ei, reincarnat acum in Rana.

Au urmat nunta, schimbarea vestimentației, obiceiurilor , yoga (in care și – a luat chiar brevet de maestru!), invățarea (incepând cu scrisul care-i amintea de …portativ) limbilor hindi si bengoli (pentru a-l putea citi pe Rabindanah Tagore in origininal!) și rețetelor (vegetariene) în noul cămin al Irinei.

Timp de 3 ani nu a făcut deloc muzică și credea că nu va mai face până când socrul ei a auzit-o cântând in timp ce gătea: erau compoziții proprii, cu influențe indiene din tot ce absorbise în acești ani (culori, sunete, arome). N-a stat pe gânduri și și-a sfătuit fiul s-ă-și ducă soția (pe care o cunoscuse pe scenă, de fapt) in studioul unui celebru producător muzical local. Acesta, auzind-o, a sfătuit-o să compună muzică pentru filmele indiene.

După colaborarea la realizarea coloanei sonore pentru câteva producții cinematografice în India,

Irina și Rana se mută în Londra și pentru Irina a inceput o nouă etapă: este tot mai des invitată de BBC nu doar la emisiunile dedicate comunității indiene ci și la producții importante precum “The voice” sau tributul adus trupei The KINKS la 50 de ani de la lansare.

De asemenea, devine unul dintre artiștii selectați concerteze la Deschiderea JO 2012 pentru susținerea echipei UK.

Calitățile ei vocale și pregătirea muzicală ii fac pe multi alți artiști din arealul world music sau experimental să ii propună colaborări:

(Jags  Edward Pret)

(Dale Oliver)

În prezent, ea este implicată, alături de alți 20 de artiști de pe 5 continente, intr-un important proiect al Academiei Mondiale de Arte, Literatura și Media: Walk in Style (un manifest impotriva violentării femeii in familiile și societățile tradiționaliste)

 dar și în showcase-urile celui mai important designer al Bollywood-ului: Abhishek Datta (realizând coloana sonoră live pentru defileele vedetelor din filmele indiene pe scene din Singapore, Australia, Londra, Los Angeles) 

showcase

sau pregatirea unor audio-book-uri cu povești clasice pentru copii, cântate in engleză și bengoli (căci vinyl-urile cu povești aruncate în copilărie în favoarea Narghitei iși fac efectul de bumerang, se pare).