DENIZ CEM este nu doar cantautor îndrăgit ci și căpitanul echipei de fotbal a artiștilor din Turcia.

Dar totodată el este și prietenul artiștilor – fotbaliști din România.

Cum ar putea face să câștige teren într-o înfruntare ca cea de sâmbăta viitoare?

Sâmbăta aceasta, pe 20 aprilie, de la ora 17:00, va avea loc un eveniment cu totul special, ce îmbină fotbalul și muzica. Echipele, care s-au confruntat anterior de două ori la „Campionatul Mondial de Fotbal și Festivalul de Muzică” (care se desfășoară din 2014 și care este inclus în calendarul FIFA) se reunesc de această dată la București pentru un meci amical și sărbătorirea Zilei Naționale a Copilului în Republica Turcia, celebrată pe 23 aprilie.

Echipa Artiștilor Turci se mândrește cu o listă impresionantă, incluzând actori din seriale turcesti îndrăgite în România, precum carismaticul actor și cântăreț Furkan Aksoy, (personajul Loki din serialul “Fiica ambasadorului” si Fatih, din serialul “Lacrimi la Marea Neagră”, ambele difuzate de Kanal D), Ümit Kantarcilar (Onur din serialul “Aripi frânte”, difuzat de Kanal D) sau Doğan Can Sarıkaya (Demir Güçlü din serialul „Infidelul”, difuzat de Kanal D), dar și alți actori de succes în Turcia, precum Erkan Köstendil, Ceyhun Fersoy, Riza Kocaoglu sau Kubilay Aka. Printre vedetele din Turcia se afla și Hasan Kabze, fostul jucător de la Galatasaray și al echipei naționale de fotbal a Turciei.
De cealaltă parte, echipa Artiștilor Români aduce în prim-plan o echipă din care fac parte cântăreți iubiti de publicul larg precum Aurelian Temișan, Adrian Enache, Andrei Ștefănescu, Kamara, Ralflo și Rareș Varniote (grup Alb Negru), Tavi Clonda, Victor Yila, Costi Max, Luis Gabriel, artiști de folclor și muzică etno precum Ionică Moroșanu, Catălin Vieru, Ionuț Andraș, sau coregrafi precum Cornel Păsat, Paul Gheorghe și Florin Lixandru – Lixa.

Programul va începe cu un meci amical între echipele artistice ale celor două țări. Înaintea meciului, Excelenta SA Özgür Kıvanç Altan, Ambasadorul Republicii Turcia la Bucuresti, va ține discursul de deschidere și apoi va avea loc o scurtă ceremonie de înmânare a plachetelor trofeu instituțiilor si oamenilor care si-au adus contributia la prestigiosul eveniment, dar si la buna relație între cele două țări prietene.
Începând cu 18:30, artiștii celor două echipe vor încanta spectatorii cu un mini-concert care va cuprinde cele mai indrăgite melodii românești și turcești.

Meciul de gală, ce va începe la ora 19:00, se va disputa între echipele de fotbal reprezentând România și Turcia (o combinație dintre cei mai cunoscuți jucători ai celor 2 echipe) și Star Team (o echipă formată din reprezentanți VIP ai sponsorilor, celebrități, foști jucători profesioniști de fotbal etc.). Se vor juca două reprize (25 de minute fiecare repriză). La final, copiii aflati la eveniment vor avea parte de o serie de surprize.