Flori pentru suflet/Remember Florian Pittiș împlinește 10 ediții.
Și, ca un clasic în viață ce se respectă, dă strigarea comunității deja create în jurul mini-Woodstook-ului din Parcul Titan chiar în ziua în care Moțu Pittiș a venit în această lume – 4 octombrie.
Desfășurat pe parcursul unei singure zile de această dată, evenimentul propune participarea distribuției originale (Zoia Alecu, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Marius Bațu, Ducu Bertzi, Florin Chililan, Maria Gheorghiu, Alina Manole, Mircea Vintilă) cu minirecitaluri (conținând piese proprii și din repertoriul celui omagiat) în versiune simfonică, alături de Orchestra Simfonică București (dirijată de Daniel Jinga), Band-ul (condus de Virgil Popescu) din care fac parte Relu Bițulescu, Sorin Voinea, Ciprian Pop, Lyben Gordienski, Grupul Vocal Acapella (condus de George Miron) și Mihai Neniță.
O întâlnire a rafinamentului muzical cu emoțiile rememorării unui spirit universal și prietenia artistică.