Cine nu are vise? Cine nu viseaza la indeplinirea (macar partiala) a lor? Cine nu crede in ele la varsta copilariei? Si cine, crezand in ele, nu le TRAIESTE PRIN JOC?
Toate astea le stiam (verificate fiind pe propria-mi piele de scenarist – regizor – actor in „filmele copilariei”).
Ce aveam sa aflam insa a fost ca cineva a crezut cu putere (acum 40 de ani) ca ” totul in viata e o alegere” si ca numai asumandu-ti orice optiune poti sa-ti asiguri respectul celorlalti.
Si pentru a incepe sa aplici acest principiu nu exista limita de varsta.
Asa s-a nascut Giffoni Film Festival (devenit Giffoni Experience) intr-o localitate pierduta pe coasta Amalfi, intre atatea „obiective de atractie turistica”: Pompei, Napoli, Capri…o localitate cu un birt, o scoala primara si o biserica.
Astazi , Giffoni s-a transformat in Cittadella del Cinema.
Nu doar pentru ca anual participa in cele 10 zile de festival 160.000 de persoane (pentru care cele 60 de hoteluri si 34 de restaurante construite in timp tot nu sunt suficiente astfel incat cei 3300 de jurati/
Nici pentru ca cei 7 selectioneri trebuie sa vizioneze timp de 250 de zile din an 1600 filme propuse de Festivalurile Asociate (Cannes, Locarno, Venetia,Toronto,Melbourne,Berlin,L
Ci pentru ca , pana in 2015 (cu fondurile europene dobandite) intreaga asezare va arata…cinematografic: cladirile vor avea infatisarea unor camere de filmat, scarile vor fi role de film samd.In toate aceste noi edificii vor functiona mici Academii (400-500 locuri) in care studenti din intreaga lume se pot pregati pentru unul sau altul din compartimentele cinematografice (imagine, muzica, scenografie,regie, actorie).
Pana atunci,Giffoni Festival a devenit franciza pentru Australia,Japonia,Canada,A
