Cand viata bate filmul (indian)…

Nascuta dintr-un machedon si o olteanca “in dulcele targ al Iesilor”, Irina (Saraiman) dovedea la 3 ani o pasiune pentru vinyl-urile cu Narghita (cu care le inlocuia pe cele cu povesti cand parintii ei  o lasau singura).

Dupa incheierea studiilor (inclusiv universitare) dedicate mai multor instrumente (pian, vioara, viola, violoncel) si exersarea vocii atat in registru classic cat si pop – jazz, pleaca sa colinde lumea ca solista a trupei rusesti de jazz WHITE MOUSE.

In timpul ultimului concert din Calcutta, in public se afla si Rana Singh, un tanar indian manager pentru filiala britanica a unei firme nipone de electronice care,  revenit acasa in concediu, tocmai iesise cu fostii colegi de la Colegiul Catolic in oras. A fost …”scanteie”. Mai mult decat dragoste la prima vedere pentru ca ambii aveau impresia ca se cunosc de multa vreme.

Asa ca el n-a mai lasat-o pe Irina sa se intoarca in Romania … parintii lui Rana (care nu puteau accepta o asa incalcare a cutumelor) au mers la astrolog (mag) sa afle ce au de facut si asa au aflat ca Irina era, de fapt, reincarnarea fiicei unui maharajah care murise inaintea casatoriei cu alesul ei, reincarnat acum in Rana.

Asa ca au urmat nunta, schimbarea vestimentatiei, obiceiurilor , yoga (si a luat chiar brevet de maestru!), invatarea (incepand cu scrisul care-i amintea de …portativ) limbilor hindi si bengoli (si l-a citit pe Rabindanah Tagore in origininal!) si retetelor (vegetariene) in noul camin al Irinei.

Timp de 3 ani nu a facut muzica si credea ca nu va mai face pana cand socrul ei a auzit-o cantand in timp ce gatea: erau compozitii proprii, cu influente indiene din tot ce absorbise in acesti ani (colori, sunete, arome). N-a stat pe ganduri si si-a sfatuit fiul sa-si duca sotia (pe care o cunoscuse in scena, de fapt) in studioul unui celebru producator muzical local. Acesta, auzind-o, a sfatuit-o sa compuna muzica pentru filmele indiene.

Dupa colaborarea la realizarea coloanei sonore pentru cateva productii cinematografice in India,

Irina si Rana se muta in Londra si pentru Irina a inceput o noua etapa: este tot mai des invitata de BBC nu doar la emisiunile dedicate comunitatii indiene ci si la productii importante precum “The voice” sau  la tributul adus trupei The KINKS la 50 de ani de la lansare.

De asemenea, este unul dintre artistii selectati sa concerteze la Deschiderea JO 2012 pentru sustinerea echipei UK.

Calitatile vocale exceptionale ii fac pe multi alti artisti din arealul world music sau experimental sa ii propuna colaborari:

(Jags  Edward Pret)

(Dale Oliver)

In prezent, ea este implicata, alaturi de alti 20 de artisti de pe 5 continente, intr-un important proiect al Academiei Mondiale de Arte, Literatura si Media: Walk in Style (un manifest impotriva violentarii femeii in familiile si societatile traditionaliste),

 in showcase-urile celui mai important designer al Bollywood-ului: Abhishek Datta  (realizand coloana sonora live pentru defileele vedetelor din filmele indiene pe scene din Singapore, Australia, Londra, Los Angeles) si in pregatirea unor audio-book-uri cu povesti clasice pentru copii ,cantate in engleza si bengoli (caci vinyl-urile cu povesti aruncate in copilarie in favoarea Narghitei isi fac efectul de bumerang, se pare).

 

showcase